Traducere de Octavian Cocoş
Îmi amintesc de tine din toamna ce se duse.
Beretă cenuşie şi inimă vioaie.
În ochii tăi amurgul punea a lui văpaie
Şi-n apa ta din suflet frunziş uscat căzuse.
Stăteau braţele mele ca iedera-împletită,
În frunze era glasul tău calm, plin de lentoare.
Ardeam de-o sete cruntă în focul de stupoare,
Zambilă bleu şi dulce, pe suflet răsucită.
Simt ochii tăi cum pleacă, iar toamna e departe:
beretă cenuşie, ţi-e inima o casă
spre care se îndreaptă iubirea mea focoasă
şi sărutări ca jarul spre tine o să poarte.
Cer stând peste o navă. Coline cultivate.
În minte-mi eşti o baltă cu fum şi cu lumină.
Şi-n ochii tăi cei limpezi ardea seara senină.
În sufletul tău tandru pluteau frunze uscate.
vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.